Acestei construcţii de referintă nu numai pentru Sinaia ci şi pentru România, i s-a pus piatra de temelie in ziua de 22 august 1875. Locul construcţiei, respectiv suprafata din Valea Peleşului, fusese cumpărat de domnitorul Carol I ( 1866-1881) şi Rege între anii 1881-1914. În acelaşi timp se ridică şi alte construcţii anexa cum ar fi : Corpul de Gardă, Economat-ul, Casa de Vanătoare Foişor, Grajdurile, Uzina Electrică. Ceva mai Castelul Pelestârziu se va construi Vila “Şipot”, ce va fi pentru un timp locul de lucru al arhitectului Karel Liman şi la indicaţiile căruia se va desfăsura construcţia Castelului Pelişor precum şi Vila Regelui Ferdinand de la Stâna Regală (actuala Poiana Stânii). Până la terminarea, în anul 1883, a Castelului Peleş, Regele Carol I şi Regina Elisabeta au locuit la Foişor, construcţie terminată mult mai repede. În ceea ce priveşte Castelul Pelişor, acesta a fost început în anul 1889 şi terminat în anul 1903 şi era destinat viitorului Rege Ferdinand şi Reginei Maria. Totuşi, pană la finisarea Pelişorului, aceştia au locuit la Foişor. Chiar şi Carol al II – lea a locuit acolo, în perioada 1930-1940, atâta timp cât a fost Regele Romaniei, exceptând anii 1932 şi 1933 când casa de vanătoare a fost mistuită de un incendiu. În urma dispoziţiilor sale, s-a ridicat actualul Castel Foişor. Castelul Peleş are circa 170 de încăperi, spre deosebire de Pelişor care are doar 70. Demn de menţionat este faptul că Peleşul a fost primul castel electrificat în întregime din Europa.
Castelul Peleş
Obiective regionale







Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.