Conacul Basarab-Brâncoveanu

 

La Breaza, in centrul orasului exita Conacul Brâncoveanu, care chiar dacă este in ruină, reprezintă o filă marturie din istoria noastră.

Fiind propietate privată nu il putem vizita, dar ne putem imagina, conform datelor avute, cum arata acest domeniu in urma cu aproape 200 de ani

În anul 1831 Moșia Breaza a fost cumpărată de Grigore Dimitrie Ghica prin intermediar și împărțită ulterior între frații Scarlat și Panaiotache Ghica. Aceștia aveau să împartă între ei la 1838 întreaga moșie de la Breaza și „chiria caselor mari cu toate împrejurimile lor”. În 1850, partea de moșie a lui Scarlat Gr. Ghica a fost scoasă la vânzare și cumpărată de „casa doamnei Zoe Brâncoveanu”.

Zoe Basarab Brâncoveanu (1802-1892, născută Mavrocordat) era fiica adoptivă a banului Grigore Brâncoveanu (1776-1832) și a Saftei Balș (1778-1857), fiind nepoata acesteia. Din anul 1825, Zoe Basarab Brâncoveanu a devenit soția lui Gheorghe Bibescu (1802-1873), domnitor al Țării Românești între anii 1842 și 1848.

La data cumpărării moșiei Breaza de către casa Zoei Brâncoveanu la Breaza se afla curtea familiei Ghica cu conac și grădină amenajată.

Primul document cartografic care face referire la reședința casei Zoei Basarab Brâncoveanu este planul moșiei Breaza ridicat în anul 1864 pe care au fost înregistrate două loturi aparținând acestei familii unul situat pe partea stângă a Căii naționale Ploiești-Predeal (azi. Str. Republicii) cuprinzând „castelul” și parcul proprietății, cu alei și plantații, și cel de al doilea lot, vizavi de primul.

Lotul proprietății de pe partea stângă a drumului era delimitat în partea de est de Calea națională Ploiești – Comarnic (azi str. Republicii), în partea de sud de Calea Ocinei (azi str. Ocinei) și în partea de vest de pârâul Valea Câmpului. Celălalt lot, situat peste drum, era delimitat la vest de Calea națională și la nord de o alee plantată cu nuci.

Conacul era amplasat aproximativ în centrul său. În axul clădirii, era amenajat un rond, probabil cu flori, delimitat de alei plantate. Clădirea era înconjurată, pe trei laturi, de o plantație deasă de arbori. La sud de clădire se întindea o livadă până la limita de sud a proprietății, iar la nord era probabil o zonă acoperită cu vegetație mai joasă și mai rară, probabil grădini de zarzavat. La sud de acest lot, de-a lungul Căii Ocina (azi str. Ocina) era amenajat locul destinat târgului de pe moșia Breaza. Si astăzi tot în această zonă când se sărbătorește ziua orașului se ține Târgul de Sf Paraschieva și Bâlciul tradițional. Pe latura de est a lotului, de-a lungul șoselei naționale, a fost amenajat un aliniament cu un singur rând de arbori.

Acest lot se continua parcă cu cel de vizavi, relația dintre cele două fiind concretizată la nivel teritorial printr-o alee plantată de-o parte și alta cu nuci, cunoscută sub numele de Aleea Nucilor, situată în axul conacului și care pornea de la drumul național spre est. Aleea Nucilor a fost, se pare, amenajată încă din timpul domnitorului Gheorghe Bibescu , nucii fiind plantați o dată cu arborii din parc.  Se spune că fiecare familie din sat ar fi plantat câte patru nuci, îngrijirea arborilor transmițându-se din tată în fiu. Aleea avea o lungime de 165 stânjeni (330 m) și o lățime de 16 stânjeni (32 m) și a fost probabil amenajată în legătură cu frumoasa panoramă care se deschidea asupra văii râului Prahova, un spectacol vizual și auditiv în același timp. După aplicarea reformei agrare, Aleea Nucilor a rămas în proprietatea familiei Brâncoveanu. Aproximativ la mijlocul acestei alei se afla un rond cu un diametru de 50 m unde se organizau, la începutul secolului XX, serbări ale satului, hora satului, accesul publicului fiind permis de către proprietari.

 

Prima imagine a acestei reședințe este redată de o carte poștală care poartă titlul „Palatul principelui Bibescu” indicând proprietarul – domnitorul Gheorghe Bibescu. Construcția ar putea fi datată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Aceasta se desfășoară pe două niveluri și era înconjurată, pe trei laturi, de arbori înalți având amenajat în partea din față un rond de flori. Fațadele sunt tratate simetric elementul central fiind constituit de un volum închis, desfășurat pe ambele niveluri, care adăpostea la parter vestibulul. La nivelul etajului, deasupra intrării principale, a fost prevăzut un balcon din lemn. Acoperișul clădirii era în patru pante.

A doua carte poștală, redă imaginea clădirii așa cum arăta în jurul anului 1913. Ea reprezintă „Palatul prințului Brâncoveanu”. Conacul locuit atunci de prințul Constantin Basarab Brâncoveanu, era descris ca fiind ridicat în stil vechi românesc, de formă pătrată, cu un etaj, având învelitoarea realizată din șindrilă. Releveul a indicat faptul că a fost extinsă clădirea originară și a fost realizat și nivelul subsolului. Când au avut loc aceste intervenții și la comanda cui au fost realizate? Aceste modificări au fost realizate, începând cu anul 1892, la comanda fiului domnitorului, prințul George G. Bibescu, epitrop al averii mamei sale din anul 1890, iar arhitectul căruia i-a fost încredințată lucrarea a fost Paul Gottereau. Ceea ce este de remarcat este faptul ca au fost folosite numai materiale din zona. Au fost comandate materiale de construcție precum var hidraulic de la Comarnic, cărămizi, ciment, piatră cioplită pentru scurgerea apei, materiale pentru acoperiș șindrilă și olane smălțuite, materiale de tâmplărie precum geamuri, scânduri pentru dușumele, obloane etc. Dintre muncitorii întrebuințați la aceste lucrări sunt amintite câteva nume cu rezonanță italiană anume Mareschi Daniele, Del Negro Domenico, Falegnani. Dintre furnizori îi amintim pe Costache I. Bondoc pentru tâmplărie și Ernest Manöel de la Fabrica de var hidraulic pulverizat din Breaza

Modificări importante au fost aduse clădirii în perioada interbelică la comanda prințului Constantin Basarab Brâncoveanu. Proiectul a purtat semnăturile a doi mari arhitecți, G. M. Cantacuzino și August Schmiedigen. Clădirii i-a fost adăugat un nivel, mansarda,aici  fiind prevăzute încăperi destinate servitorilor. Pe latura de vest clădirea a fost extinsă cu o terasă deschisă, desfășurată pe două niveluri, iar pe fațadele de nord-est și sud-est, la nivelul parterului au fost extinse câteva încăperi cu spații asemănătoare unor „sacnasiuri”. În această etapă au fost adăugate și două extensii de-o parte și de alta a fațadei principale care au accentuat efectul de monumentalitate a edificiului. Învelitoare de șindrilă a fost înlocuită cu una realizată din țiglă. Tipul de balustradă întrebuințat la terasă de la nivelul etajului se regăsește la balcon și la interior, la scară principală de acces la nivelul etajului. Aspectul clasic, unitar al clădirii a fost păstrat, intervențiile fiind ponderate.

După 1948, funcțiunea clădirii s-a schimbat din locuință privată în locuință colectivă, sanatoriu TBC, ultima funcțiune avută înainte de retrocedare fiind aceea de hotel. În acest interval de timp au fost realizate compartimentări interioare la toate nivelurile clădirii. Hotelul se numea Vila Parc si evident ca degaja un aer boeresc. Sub acoperișul său și-au găsit adăpost și liniște multe personalități de seamă ale culturii românești: Grigore Alexandrescu, Ion Ghica, Martha Bibescu și Anne de Noailles

 

O descriere a parcului publicată în anul 1911 confirmă și completează cu date importante zonificarea funcțională a domeniului de la Breaza, intrat atunci în proprietatea prințului Constantin Basarab Brâncoveanu. Domeniul era administrat de dr. Mielvaque, în calitatea de inspector general al domeniilor prințului Constantin Basarab Brâncoveanu45. Conform descrierii, accesul principal pe proprietate se făcea din șoseaua națională. Conacul era amplasat aproximativ în mijlocul parcului. În fata conacului, regăsim la cea vreme rondul, plantat cu trandafiri, redat în planul din 1894. În partea stângă a intrării principale în parc se afla „vechiul palat”, clădirea în care locuia inspectorul domeniilor, Mielvaque. În partea dreaptă a acestei intrări era o clădire administrativă în care se găseau și locuințele administratorului moșiei, respectiv a contabilului. Existau două alei principale care străbăteau parcul, situate de-o parte și de alta a conacului și alei secundare „care brăzdează grădina în diferite direcțiuni”. În partea de vest a lotului se afla amenajat un teren de tenis și crichet. În aceeași zonă, heleșteul alimentat odată din pârâul Valea Câmpului, era atunci secat. Alimentarea cu apă, atât a conacului cât și a heleșteului, se pare că se făcea din puțuri de captare din Valea Câmpului (azi str. Câmpului) colț cu str. Armoniei, printr-o conductă realizată din olane. Acolo se afla o piatră sculptată sub forma unei broaște țestoase, piatră care s-a păstrat până recent. În ceea ce privește mobilierul exterior existau bănci din piatră fasonată, sculptată și bănci simple din lemn amplasate de-a lungul aleilor, o masă din piatră, cu inscripții ilizibile atunci, precum și o fântână, de asemenea cu inscripții.

 

În ceea ce privește tipurile de vegetație, speciile, esențele în parc exista o varietate de esențe, caracteristice zonelor de câmpie și de munte – stejari seculari care se aflau la nord de conac și înconjurau masa din piatră, ulmul „cu coaja netedă și pestriță”, arini, plopi, fagi și brazi, care marcau accesul pe proprietate. Erau amenajate – zonă întinsă de livadă de pruni, specia Reine-claude, și alți pomi fructiferi, zonă de zarzavat, zonă agricolă, plantație de porumb, zonă cu flori – trandafiri, garoafe, mixandre, zonă cu vegetație joasă, cu flori de câmp – trandafirul de câmp cu flori galbene, stufoase, nemțișorul de câmp, scânteiuța, margaretele, nu-mă-uita. Parcul constituia un punct de atracție pentru locuitori și pentru vizitatori și era deschis publicului în ziua de duminică.