Logo Regio Logo UE Fondul European Dezvoltare Regionala Logo Guvernul Romaniei Logo Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice Logo Instrumente Structurale 2007-2013

Ia de Breaza

Ia reprezinta cea mai importanta piesa de costum traditional.

Ia de Breaza a cunoscut o evolutie in timp. Astfel, in secolul al XIX-lea si primele decenii ale secolului al XX-lea se purta ia mocaneasca, realizata din panza de casa numita si „panza pescareasca”, la razboi de tesut manual. Culorile folosite in decorarea iei erau rosu si negru. Rosul domina la iile destinate femeilor tinere, in timp ce femeile batrane si vaduvele purtau ii pe care dominau modele cusute cu negru. Ia mocaneasca avea cret lat, cu gura de la ie intr-o parte, si partea superioara marginita de o bentita cusuta cu un model apropiat ca tematica de cel folosit la decorarea iei. Ia era incheiata manual cu „cheita” din arnici rosu sau negru, incluzand „alticioara” de sub maneca si „clinul” care facea legatura intre maneca, piept si spate.

In perioada interbelica, apare ia de parada, decorata cu matase, arnici, paiete „fluturi”, margele, fir metalic. Paleta de culori se completeaza cu: albastru, bleu, verde, gri, bej, etc. Ia traditionala interbelica avea maneca ampla, cu altita, trei randuri sau „rauri” pe maneca, marginite cu „alburi” realizate cu matase sau ata alba. Termenul de „alb” s-a pastrat pana in prezent chiar daca au fost folosite si alte culori (galben, bleu, crem). Piaptul de la ie era decorat cu trei sau patru „randuri” marginite de „alburi”; gura de la ie era amplasata in fata, intrerupand pentru cativa centimetri cretul realizat cu modele diferite („Rombul”, „Triunghiul”, „Floarea mare”, „Floricica”), fara bentita in partea superioara. Spatele iei, mult mai simplu decorat, avea 16 pana la 36 de „pui” (parti minuscule din modelul folosit in decorarea iei).

Ia postbelica, realizata dupa intemeierea Cooperativei „Arta Casnica”, in 1948, are modelul mult mai stilizat, arniciul este inlocuit cu mulinee si ata, panza de casa inlocuita cu panza de bumbac realizata la razboi de tesut mecanic. In multe cazuri „albul” cu modelul sau devine model propriu-zis. Asa au aparut iile cu „Suveicuta”, „Unghia Gaii Mari”, „Buclavaua”, „Dovlecelul”, „Floarea Reginei”, „Steaua cu 16 tepi”, „Steaua cu spic”, „Labuta”, Coarnele Berbecului, etc. De asemenea, au aparut iile cu „filtireu”, broderie sparta.

La sfarsitul secolului al XX-lea si inceputul secolului al XXI-lea, apare ia comerciala, simplificata, fara altita, cu un cret simplificat numit „Burta vacii”, decorata cu matase sau mulinee care nu mai respecta coloristica specifica iei de Breaza.

Material realizat cu ajutorul Dlui. Profesor de istorie Focseneanu Viorel

www.inforegio.ro

Investim în viitorul tău! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Regional și cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională.
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României
Pentru informații detailate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro

Acest site utilizeaza module cookie pentru a va asigura ca beneficiati de cea mai buna experienta pe site-ul nostru. Mai multe informatii...

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close