de admin | oct. 15, 2020 |
Prima biserică atestată documentar în Podu Vadului datează din anul 1510, aşa cum reiese din inscripţia slavonă descoperită în piciorul sfintei mese din Sfântul Altar. Această inscripţie cuprindea un citat din Sfânta Evanghelie: „…adevărul învăţăturii Domnului nostru Iisus Hristos, la leat 7018 (1510)” şi numele Popa Gheorghe. O altă inscripţie o găsim săpată cu litere chirilice pe clopotul bisericii din Podu-Vadului, astfel: „Acest clopot s-a făcut la plaio Prahovi satu Breaza, la biserica din Podu-Vadului, 1810.” Astfel, în jurul anului 1810, găsim o biserică în plan dreptunghiular, cu hramul Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, care s-a păstrat până în zilele noastre când pe locul ei a fost construită cea nouă. Biserica a fost zidită din piatră necioplită şi cărămidă. În zidurile acestei biserici au fost descoperite bucăţi de cruci cu urme de scriere slavonă. Biserica era învelită cu tablă zincată şi avea o singură turlă, amplasată pe pronaos, ce servea drept clopotniţă. De-a lungul timpului, acestei biserici i s-au adus mai multe modificări: bolţile au fost înlocuite cu tavane plate, iar tavanul sfântului altar a fost lucrat în lemn aparent. Catapeteasma bisericii era executată din piatră şi cărămidă. Pictura din interiorul bisericii şi de pe catapeteasmă a fost executată în ulei de pictorul Teodor Zarimba din comuna Telega, la anul 1878. În anul 1975 organele parohiale, sub îndrumarea preotului paroh Traian Georgescu, au ridicat un pridvor, iar la numai câţiva ani după aceasta au turnat o fundaţie, pe langă zidurile bisericii, înălţându-se cu temelia până la cota de 0,90m., cu speranţa că vor putea înălţa o altă biserică. Din cauza deteriorării turlei bisericii ce servea drept clopotniţă, tot atunci a...
de admin | oct. 15, 2020 |
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Breaza este una din cele șapte biserici ale frumoasei staţiuni balneo-climaterice ce se află pe Valea Prahovei, la 10 km. de Câmpina şi 5 km. de Comarnic. Istoricul bisericii începe odată cu dorinţa credincioşilor şi a preotului Gâţă Gheorghe de a avea o biserică mai aproape de centru. Astfel, prin dezlipirea de Parohia Sfântul Nicolae, a luat naştere Parohia „Adormirea Maicii Domnului”, urmare ordinului Sfintei Arhiepiscopii a Bucureştilor din data de 18 Martie 2002, urmând a se găsi un teren pentru construcţia unei capele şi apoi pentru construcţia bisericii. La sfârşitul lunii mai 2002, Dl. Ioanesi Nicanor din Bucureşti, a venit cu propunerea de a dona un teren de 2073 m2, pe care îl deţinea în Breaza, pentru construcţia bisericii. Dânsul a dorit ca alături de acest obiectiv să se construiască şi o casă de odihnă pentru nevăzători. Obiectivele nu au fost duse la îndeplinire imediat, astfel că din iunie şi până în octombrie 2002 parohia a căutat dar nu a găsit nici un alt teren la fel de potrivit şi ieftin pentru începerea lucrărilor. Însă, la sfârşitul lunii septembrie 2002, Dl. Ioanesi a luat din nou legătura cu noi, prin intermediul preotului Handrabur Mihai care ne-a anunţat de intenţia dânsului de a se relua construirea unui aşezământ bisericesc pe terenul ce-l deţinea. De data aceasta, membrii Consiliului Parohial nou format, alături de preotul paroh, în cadrul unei întruniri cu Dl. Ioanesi la Bucureşti, au stabilit ca terenul de 2073 m2 să fie cumpărat de la propietar pentru suma de 15.000 USD, din care 5.000 USD să revină parohiei ca donaţie. După o săptămână,...
de admin | oct. 2, 2019 |
POARTA de la BREAZA Monumentul din lemn de stejar stratificat este ridicat în punctul de belvedere Dealul Pietriș, situat în apropierea celui mai înalt vârf din Breaza și anume cel de pe Dealul Lazului 776 m altitudine. Monumentul cu o inălțime de 3 metri este sculptat de meșterul popular Ichim Margarit și a fost inaugurat la 14 septembrie 2019. După cum remarca Lucian Blaga referitor la sculptura în lemn – , „ornamentica, acest fenomen specializat al artei populare, este tocmai depozitarea tainelor colective ale fiecărei etnii”. Pe POARTA de la BREAZA ”tainele colective” reprezentate sunt – ”coarda de viță de vie”, regasită în aproape toate gospodăriile localnicilor și ”crestele” – simbol cusut de mâna pe ia tradițională de Breaza. Priveliștea ce se deschide călătorului sosit aici este foarte frumoasă și te îmbie la explorare, dar și la meditație. De la POARTĂ dacă se continuă drumul preț de 5 minute se ajunge la LIZIERA DE PINI, alt punct de belvedere al Brezei. Pentru a ajunge la POARTA de la BREAZA călătorul are mai multe căi de acces: Poate urca pe strada Plaiului care este betonata pe cea mai mare porțiune, apoi este drum neasfaltat. Poate ajunge pe jos, cu bicicleta, cu mașina de teren, sau cu autoturisme care nu sunt foarte joase. Pe strada Lazului urcă pe traverse de beton până în Poiana Mare a Lazului, apoi continuă urcarea prin pădurea de fag ( 10 minute) pana la fostul drum de care , actualul DJ 206. Imediat pe partea stanga după ce ocolește dealul nisipos ajunge la POARTĂ. Drumul este accesibil cu mașina doar pe porțiunea de traverse, apoi plimbarea...
de admin | aug. 13, 2017 |
Langa dealul Gurga, este amenajat DEALUL CU TROVANTI. Trovantii sunt formațiuni geologice, de forme diverse, dominând cele sferice. Sunt numite și CONCREȚIUNI GREZOASE, de fapt sunt niște gresii sferice. Gresiile iau naștere prin cimentarea nisipului, iar trovanții se formează precum bulgării de zăpadă, pe pante, în prezența apelor dure, bogate în carbonați de calciu sau magneziu. Cimentarea nisipului la trovanți se face prin apa calcaroasă. Trovanții sunt răspândiți în zonele de deal/podiș pentru că acolo există pantă, nisip și liantul dat de prezența calciului. Trovantii de la Breaza au forme bizare care au fost ”botezate” cu nume haioase. Privelistea care se deschide de aici este spectaculoasa. Va invitam sa descoperiti trovantii de la Breaza – asa numitele in popor ”pietre vii” La obiectiv se poate ajunge pe urmatorul traseu: Centrul de informare turistica – str. Ocinei – str. Col. Popovici – str. Sunatorii – str. Moldovei – cartier Ograda Drumul este accesibil si cu masina de teren sau cu bicicleta Pentru bicicleta va recomandam traseul marcat C2 sau traseul configurat C1 Trasee de...