Logo Regio Logo UE Fondul European Dezvoltare Regionala Logo Guvernul Romaniei Logo Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice Logo Instrumente Structurale 2007-2013
Monumentul Celor Trei Regi

Monumentul Celor Trei Regi

Cum Breaza devenise în perioada interbelică, datorită în principal generalului Ion Manolescu, un sat model și era adesea vizitat de familia regală, fiind pe drumul înspre Sinaia, s-a ridicat aici, la loc vizibil pe drumul național și chiar în capătul străzii ce venea de la gară, un interesant monument care-i evoca pe cei trei regi care își aduseseră contribuția până atunci la modernizarea României: Carol I, Ferdinand și Carol al II-lea. Construit în anul 1934, în stilul modernist al epocii de către Ion T. Aldea, ansamblul era format din câteva blocuri de piatră ce purtau basoreliefuri cu stema țării, coroana regală, chipurile din profil ale regilor și o placă memorială cu înscrisuri. Din nefericire, monumentul a suferit vandalizări repetate înainte de 1989 – se spune că primele chiar în timpul guvernării legionare, când ar fi fost dat jos basorelieful cu chipurile regilor datorită faptului că era reprezentat și Carol al II-lea, cunoscut dușman al legionarilor. In anul 2021,  basoreliefurile  din bronz au fost refăcute conform fotografiei de colecție de sculptorița Elena Surdu Stănescu, iar pe 25 octombrie 2021, cu ocazia aniversarii a 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai a avut loc dezvelirea Monumentului în prezenta autorităților locale, județene, a iubitorilor de cultură. Monumentul se poate admira lângă  Biserica ”Sf. Nicolae”          ...
Poiana Mare a Lazului

Poiana Mare a Lazului

Un loc aparte în peisajul brezean, unde odată ajuns poţi crede c-ai nimerit în ungherul cel mai ascuns al Carpaţilor, într-o tipică poiană de munte. Pădurea de foioase ce se imbina cu cea de conifere , verdele ierbii şi liniştea acestui loc izolat te fac să uiţi de toate grijile şi să te poţi bucura de viaţă. Puteţi ajunge foarte uşor în Poiana Lazului, urcând pe strada Lazului, care se desprinde din str. Republicii spre vest, la capătul de nord al localităţii Breaza de Sus (cartier Capu-Câmpului). Spre capătul străzii peisajul se schimbă şi se deschide acest loc foarte pitoresc. De aici, dacă doriţi să continuaţi urcuşul prin pădurea de fag, ajungeţi la fostul drum de care (DJ 206) de unde, la dreapta ajungeţi prin Pădurea Lazului la str. Tălii, iar în stânga la „Pietriș” și „Liziera de pini de la Pietriș”, de unde se deschide spre sud panorama orașului...
Liziera de pini de la Pietriş

Liziera de pini de la Pietriş

Pe Dealul Lazului, ce domină la nord orașul, se află un loc pitoresc, reper vizibil de la mari depărtări și loc favorit de relaxare al localnicilor. Este o lizieră plantată cu pini în veacul al XIX-lea de către proprietarii moșiei Breaza, familia Basarab-Brâncoveanu. Locul este fotogenic în orice anotimp și oferă priveliști largi atât spre sud, cu întregul oraș, cât și spre nord, către bazinul superior al Târsei.    Sunt mai multe variante de ajuns la LIZIERA DE PINI, dar cea mai uşoară cale este să urcaţi pe strada Lazului – la stânga în prima curbă a serpentinelor de la Capu Câmpului (sau dreapta în ultima curbă, dacă urcaţi dinspre Gura Beliei). Se ajunge în Poiana Mare a Lazului, iar apoi prin pădurea de fag se urcă uşor până la fostul drum de care, actual DJ 206. De acolo în stânga şi apoi uşor urcuş la dreapta se ajunge la liziera de pini. Întoarcerea poate fi pe strada Plaiului sau pentru cei care vor un traseu mai lung se poate continua traseul pe DJ 206, drum prin pădure, până la str. Tălii de unde se coboară în str. 30 Decembrie în Gura Beliei. O alta variantă este traseul: Circuitul dealului Lazu (altitudine 776 m) https://www.strava.com/routes/5472447 Str. Republicii (cartier Capu-Câmpului) – str. Plaiului – DJ 206 (Dealul Lazului) – str. Tălii – str. 30 Decembrie (localitatea componentă Gura Beliei) – str. Republicii (cartier Capu-Câmpului) Marcaj: punct albastru. Durata: 3 ore. Dificultate:...
Fagul Prinţesei

Fagul Prinţesei

Ascuns în Pădurea Cheia Proviţei, într-o poiană pe malul stâng al pârâului Târsa, se află un fag secular cu o coroană stufoasă. Cunoscut de localnici drept “Copacu’ ăl mare” sau “Fagul Prinţesei”, se spune despre el că străjuia locul preferat de popas al principesei Zoe Bibescu-Brâncoveanu, stăpâna moşiei Breaza de acum un veac şi jumătate, sau că mai demult sub ramurile sale ar fi făcut popas vestitul haiduc Iancu Jianu, evadat din ocnele de la Telega. Aici se poate ajunge pe un pitoresc traseu de drumeţie în circuit, aflat în curs de marcare (triunghi roşu), ce pleacă din oraş şi trece prin valea Târsei şi pădurea Lazului. Circuitul „Fagul Prințesei” * https://www.strava.com/routes/5609129 Breaza de Sus (Str. Republicii) – Str. Armoniei – str. Ocinei/DJ 710 (localitatea componentă Valea Târsei) – str. Surdești – islaz Surdești – pârâul Târsa – Fagul Prințesei – Dealul Lazului (DJ 206) – Poiana Mare a Lazului – str. Lazului – cartier Capu-Câmpului – str. Republicii Marcaj: triunghi rosu. Durată: 5 ore. Dificultate: medie *traseu marcat cu triunghi rosu, de către dl Sergio Peştişanu, cu ajutorul...
Casa cu prăvălie Bondoc Cod LMI – PH – II – m – B – 16369

Casa cu prăvălie Bondoc Cod LMI – PH – II – m – B – 16369

Cladirea se afla pe strada Republicii la nr. 72 si dateaza de la sfarsitul secolului al XIX lea. Cod LMI – PH – II – m – B – 16369   Cladirea cu etaj si traforuri de lemn, specifica arhitecturii comerciale de pe valea Prahovei, este cel mai impunator martor al vechiului centru comercial satesc din Breaza. A apartinut unei vechi familii de comercianţt brezeni, ce avea locuinta la etaj iar la parter o pravalie. Plastica decorativa a fatadei, cu balconul deschis pe stalpi de lemn si panouri traforate, este tipică pentru zona colinară a vaii Prahovei....

www.inforegio.ro

Investim în viitorul tău! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Regional și cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională.
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României
Pentru informații detailate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro

Acest site utilizeaza module cookie pentru a va asigura ca beneficiati de cea mai buna experienta pe site-ul nostru. Mai multe informatii...

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close