Logo Regio Logo UE Fondul European Dezvoltare Regionala Logo Guvernul Romaniei Logo Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice Logo Instrumente Structurale 2007-2013

Biserica „Sf Gheorghe” – Breaza de Jos

Biserica „Sf Gheorghe” – Breaza de Jos

Biserica cu hramurile Sf. Mare. Mucenic Gheorghe, Sf. Împărați Ctin și Elena și Sf. Martiri Brâncoveni se află pe str.Sunatorii, nr. 6. 

Biserica are o poveste foarte interesantă:

Potrivit textului pisaniei, aflăm că „această Sfântă şi Dumnezeiască Biserică, ce se prăznuieşte hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, adăugându-se şi Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, s-au zidit din temelie în zilele lui Grigore Dimitrie Ghica Voievod cu osteneala şi cheltuiala dumnealui slugerul Nicolae Saegiu şi împodobită prin alergarea părintelui Popa Stoica duhovnicul leat 1830, iulie 23”. Tradiţia spune că în pridvorul bisericii au fost îngropaţi, în jurul anului 1831, preotul ctitor Stoica, împreună cu soţia sa, Stanca prezbitera.

Biserica  a fost construită în formă de corabie, având catapeteasma de zid. Naosul este despărţit de pronaos prin coloane de zid. Tinda a fost adăugată ulterior. Biserica a fost ridicată din cărămidă, grosimea zidului fiind de 0,80 m. Fundaţia a fost executată din bucăţi de cărămidă, cu blocuri de piatră. În 1990 acesteia i s-a făcut o subzidire. În acelaşi timp s-au consolidat pereţii în exterior prin stâlpi de rezistenţă la bază şi la cornişă. Tot atunci s-a refăcut şi acoperişul cu şindrilă. Bolta a fost făcută din nuiele de alun, tencuială de var şi câlţi.
Pictura a fost realizată în tempera în anul 1884 de către pictorul Radu Vintilescu şi se mai păstrează parţial în pridvorul bisericii. Fiind deteriorată de curgerea vremii, în anul 1963 pictura a fost restaurată parţial de către pictorul Constantin Călinescu, lucrarea limitându-se numai la altar, catapeteasmă şi partea de jos a pereţilor din naos.catapeteasma bisericii
Urmare cutremurului din 1940 zidurile bisericii au suferit avarii la pereţii din Sfântul Altar care ulterior au fost consolidaţi cu bare de oţel. Cutremurul din 1977 a afectat din nou biserica, provocând fisuri în pereţi. Cutremurele ulterioare, din 1986 şi 1990, au produs şi alte stricăciuni locaşului de cult, din tavanul bisericii desprinzându-se bucăţi de tencuială, impunând refacerea lui. În urma consolidării din 1990 aceste probleme au fost remediate.

Clopotniţa a fost iniţial amenajată în turla bisericii. Constatându-se că dăunează structurii de rezistenţă a lăcaşului, din iniţiativa enoriaşilor, s-a construit o nouă clopotniţă, lângă biserică, având structură din lemn de stejar, îmbrăcată cu scândură, pe temelie de beton şi acoperită cu şindrilă. În 1990 clopotniţa a fost acoperită din nou cu şindrilă, în prezent fiind în stare bună.

În anul 2005 s-a înaintat documentaţia pentru construirea unei noi clopotniţe şi a unei trapeze.

În prezent, biserica nouă, care se construiește este nefinalizată, slujbele desfșurându-se în capelă

sursa: www.protoieriacampina.ro

 

 

 

 

 

 

 

Aptitudini

Postat pe

octombrie 16, 2020

www.inforegio.ro

Investim în viitorul tău! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Regional și cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională.
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României
Pentru informații detailate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro

Acest site utilizeaza module cookie pentru a va asigura ca beneficiati de cea mai buna experienta pe site-ul nostru. Mai multe informatii...

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close